Tendinte in .Ro


6.080 metri a fost cea mai mare altitudine la care a aterizat un avion

6.080 metri a fost cea mai mare altitudine la care a aterizat un avion

Cum inaltimi de peste 6.000 de metri gasim doar in muntii cei mai inalti ai planetei, va imaginati ca o aterizare la o astfel de altitudine nu este tocmai la indemana. Pentru ca pe de o parte la astfel de inaltimi nu prea exista locuri plane pe care sa poata ateriza vreo aeronava ci doar versanti, cat mai abrupti, pe de alta parte conditiile meteo neprielnice, la o astfel de inaltime existand curenti de aer puternici si imprevizibili si nu in ultimul rand oxigenul rarefiat care sa permita motoarelor avioanelor combustie si putere suficiente ca sa plece de acolo.

Cu toate acestea in mai 1960 un grup de alpinisti a reusit sa aterizeze pe o panta ceva mai putin inclinata a masivului Dhaulagiri (Muntele Alb) din Himalaya cu un avion de mici dimensiuni care i-a adus pe expeditionari mai aproape de varful de 8.167 metri, al 7-lea din lume, realizand astfel aterizarea la cea mai mare altitudine din lume, la 6.080 de metri.

Daca de ajuns au ajuns cu bine, nu acelasi lucru se poate spune despre soarta avionului care, dupa decolare, s-a prabusit in Valea Ascunsa, o vale ce separa varful cel mai inalt al lui Dhaulagiri de celelalte 4 varfuri ale muntelui, fiecare mai inalt de 7.000 de metri.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti
 
Tag

Aterizari avioane