Tendinte in .Ro


Drojdia de bere ajută organismul împotriva bolilor

Drojdia de bere ajută organismul împotriva bolilor

Drojdia este, de fapt, o denumire generică dată unor organisme microscopice aparţinând regnului Fungi. Deci, drojdiile sunt de fapt ciuperci inferioare. De pildă, ciupercile Champignon sunt şi ele parte din regnul Fungi, deci rude cu drojdia. Până în acest moment oamenii de ştiinţă au studiat circa 2000 de tipuri de drojdie, dar se crede că această cifră nu depăşeşte mai mult de un procent din numărul total de drojdii din natură. Cercetătorii au ajuns la concluzia că ea poate produce electricitate folosind resurse organice. De fapt, în anumite condiţii de temperatură, indiferent de prezenţa sau absenţa luminii, drojdia procesează zaharurile din cereale.

Drojdia este cunoscută mai ales din industria alimentară unde se foloseşte la fabricarea pâinii şi a altor produse de panificaţie. De asemenea, una dintre cele mai populare drojdii este drojdia de bere, care se găseşte în formă solidă, de cuburi, în magazine, la preţuri foarte mici.

Beneficiile drojdiei de bere sunt cunoscute de mii de ani si există 2 tipuri, Saccharomyces cerevisae şi Saccharomyces uvarum. De pildă, ea conţine o cantitate importantă a complexului de vitamine B, care ajută inima, funcţiile cerebrale şi luptă împotriva anemiei. De asemenea, drojdia de bere este eficientă în cosmetică ajutând tenul să fie curat, inclusiv în cazuri de acnee şi chiar psoriazis. Măştile cu drojdie şi miere sau suc de lămâie sunt excelente pentru ten, dar şi pentru sănătatea părului şi a unghiilor. Mai mult, şi pistruii pot fi îndepărtaţi cu drojdie de bere. De asemenea, este recomandată persoanelor care iau tratament pe baza de antibiotice deoarece reface flora intestinală. Răceala, diabetul şi obezitatea pot fi şi ele ameliorate cu nişte cure de drojdie de bere.

De fapt, drojdiile acţionează pentru a asigura fermentaţia alcoolică. Aşadar, berea şi vinul, dar şi produsele de panificaţie sunt excelente surse de drojdie. De asemenea, cuburile de drojdie proaspătă dar şi drojdia uscată şi tabletele de drojdie ajută organismul să lupte cu cancerul.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti