Tendinte in .Ro


Cel mai batran si cel mai tanar dintre imparatii Imperiului Roman

Cel mai batran si cel mai tanar dintre imparatii Imperiului Roman

Mai bine de 100 de imparati a avut Roma de-a lungul existentei sale ca centru al Imperiului roman (de Apus) dar s-a nimerit ca cel mai batran si cel mai tanar dintre imparatii sai sa fie rude! Si nu numai atat, distanta dintre caderea primului si inscaunarea celuilalt a fost de doar 10 zile.

Mai intai a fost Gordian I (159-238, in imagine). Nascut intr-o familie de cavaleri, Gordian I (pe numele sau complet Marcus Antonius Gordianus Sempronianus Romanus Africanus) a urcat treptele ierarhiilor militare si politice fiind, pe rand, soldat si comandat de legiune, membru al Senatului Romei, guvernator al Brittaniei, consul in timpul imparatului Heliogabal (imparat intre 203 si 222) si promagistrat in teritoriile romane din Africa in timpul imparatului Alexandru Sever (imparat intre 222 si 235) care l-a numit si trimis pe Gordian I pe continentul negru.

Imparatul Sever a fost insa omorat de soldati loiali lui Maximin Tracul pe care l-au si proclamat drept imparat (235-238), primul imparat roman de origine barbara si extrem de nepopular printre supusi in anii sai de domnie. Gordian I s-a revoltat impotriva lui Maximin Tracul si in 22 martie 238 s-a autoproclamat imparat, fiind acceptat si sustinut de Senatul Romei in ciuda varstei sale de 79 de ani. Fara un dusman direct, Maximin Tracul fiind asasinat la putine zile distanta, Gordian I a ales insa sa se sinucida in 12 aprilie 238 la auzul vestii ca fiul sau, Gordian al II-lea, fusese omorat in Africa de armate ramase loiale lui Maximin.

Senatul Romei a reactionat repede dupa pierderea imparatului Gordian I, numind-i 10 zile mai tarziu pe guvernatorii Pupienus si Balbinus precum si pe Gordian al III-lea (nepotul lui Gordian I) drept co-imparati. Primii doi nu au rezistat decat pana in 29 iulie 238, asadar doar 3 luni de zile), fiind la randul lor asasinati si lasandu-l pe Gordian al III-lea drept imparat la varsta acestuia de doar 13 ani, cel mai tanar imparat al Romei cu drepturi depline. In cursul primilor sai cinci ani de domnie imperiul a fost condus de familiile nobiliare importante de la Roma, Gordian al III-lea preluand conducerea totala la implinirea varstei de 18 ani. Nu a mai apucat decat un singur an in plus ca imparat, fiind la randul sau ucis in februarie 244 de Filip Arabul, primul imparat al Romei ce avea origini arabe.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti