Tendinte in .Ro


Interviu cu maestrul Sabin Pautza inainte de spectacolul Clasic 300

Interviu cu maestrul Sabin Pautza inainte de spectacolul Clasic 300

Un artist complet, Sabin Pautza a excelat atât in cariera de compozitor cât şi in cea de dirijor şi interpret. Aclamat pe scenele din întreaga lume, acesta revine la Iaşi pentru a conduce Spectacolul de Gală „Clasic 300” din data de 2 iunie 2012 cand va urca pe scenă alături de soprana Mioara Cortez şi de violonistul Gabriel Croitoru, cel căruia statul român i-a încredinţat celebra vioară Guarneri – „Cathedral”, cea pe care a cântat şi maestrul George Enescu. Iata in continuare un interviu acordat de Sabin Păutza inainte de concert:

Cât de des găsiţi timp pentru a vă întoarce în Iaşi?

Din 1990 vin cel puţin o dată pe an la Iaşi. Nu a trecut nici un an după Revoluţie în care să revin în ţară şi să nu trec pe la Iaşi, fie că ţineam cursuri la Conservator, fie aveam concerte la Filarmonică, fie amandouă, ca acum. Jumătate din cei din orchestra de la Filarmonică mi-au fost studenţi. Şi Viorel Munteanu mi-a fost student şi Bujor Prelipcean la fel. Am rămas în legătură cu oamenii aceştia şi îmi face plăcere să mă întorc la Iaşi. Eu aici am crescut, aici m-am realizat, nu la Bucureşti. Acolo am făcut facultatea, dar pentru mine Iaşul a fost oraşul de suflet, locul în care m-am simţit cel mai bine şi am crescut. Poate că nicăieri în altă parte nu aş fi putut face la fel. Cel puţin în perioada aceea când am venit eu, în ‘65 Iaşul avea o aură, un aer special. Erau nişte umbrea ici. Vedeai casa lui Codreanu, teiul lui Eminescu, aici era Junimea, Teatrul National, erau scriitori, marii moldoveni care au făcut istorie şi au făcut cultură.

Venind în fiecare an, aţi putut remarca vreo schimbare a oraşului?

Iaşul a devenit un oraş cosmopolit. S-a împestriţat. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dar nu mai este „dulcele târg al Ieşilor”. Din păcate, s-a modernizat, ca toate oraşele, dar această modernizare are şi aspecte negative. Simţi că se schimbă şi nu neapărat în bine. Eu zic că oamenii sfinţesc locul şi oamenii fac istoria şi eu zic că moldovenii sunt puternici şi nu vor uita nişte lucruri care ţin de tradiţie, de cultură, de mândria lor. Chiar şi limba asta… Eu când vin la Iaşi uit că sunt bănăţean. Când mă duc în Bucureşti nu vorbesc ca ei. Limba moldovenească are farmecul ei. Eu sper ca tânăra generaţie din Iaşi să nu se îndepărteze prea mult de acele generaţii care au făcut mândria Moldovei şi a Iaşului, oamenii aceia mari care au scris istoria, care au făcut teatru, muzică şi literatură la Iaşi. Iaşul a fost întotdeauna un puternic centru de cultură şi pentru mine a însemnat o pepinieră ideală pentru a mă dezvolta. Aici am început cariera mea de compozitor, de dirijor, de profesor şi de fiecare dată mă întorc cu mare plăcere. Încă mai am mulţi prieteni aici dar din păcate nu pot să îi văd pe toţi. (vezi citate despre prietenie)

Ce veţi oferi ieşenilor pe 2 iunie, la Spectacolul „Clasic 300”?

Vor fi 14 selecţii muzicale. Dar vom oferi publicului şi surprize. Printre melodiile pe care le vom prezenta ieşenilor se regăseşte şi un medley cu muzică din filme. Orchestraţie la muzică din filme celebre, „Casablanca”, „Romeo şi Julieta”. Toată lumea recunoaşte melodiile acestea. Voi avea şi un aranjament propriu de-al meu cu melodiii ruseşti. Muzica lor e frumoasă. Vor fi cel puţin două ore de program pentru ieşeni.

Cum a fost reîntâlnirea cu foştii elevi la lucrul pentru Spectacolul de Gală „Clasic 300”?

A fost foarte bine. Eu sunt puţin stresat pentru că săptămâna viitoare nu putem repeta în toate zilele, pentru că mai sunt programate şi alte concerte. Trebuie să ne împărţim timpul iar pentru mine nu ajunge, pentru că programul spectacolului este unul foarte dens şi divers şi ia mult mai mult timp să-l cizelezi decât un spectacol obişnuit.

Ce gen de evenimente ar putea ridica statutul Iaşului?

Putem invita personalităţi. Dacă vine un solist mare, un actor mare asta se poate constitui într-un eveniment şi asta ridică pulsul urbei. Sunt oameni care vin şi schimbă ceva. Dacă aduci cântăreţi mari aici, poţi să faci un stadion plin. Am putea face multe lucruri, dar trebuie fonduri pentru acestea, trebuie sprijin de la autorităţi. Publicul ar fi doritor de astfel de evenimente şi acestea ar ridica şi Iaşul.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti
 
Tag

Sabin Pautza