Tendinte in .Ro


Memorandumul miscarii nationale a romanilor din Transilvania a fost scris la Turda

Memorandumul miscarii nationale a romanilor din Transilvania a fost scris la Turda

Masa de scris a Dr-ului Ioan Raţiu se află în colecţia Muzeului de Istorie din Turda încă de la începuturile existenţei acestuia. Realizată în secolul al XIX-lea din lemn de brad furniruit, masa de lucru este prevăzută în partea superioară cu postav de culoare roşie şi trei sertare, ornamentate cu mânere de alamă. În partea inferioară se găsesc compartimente pentru documente cu poliţe din lemn, prevăzute cu uşi.

În calitate de lider al mişcării naţionale a românilor din Transilvania, Raţiu a înaintat Curţii de la Viena Memorandumul, actul politic prin care se cereau drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare. Presupunem că Memorandumul a fost redactat în Turda tocmai la această masă de scris aflată în colectia muzeului.

Ca urmare a acestei acţiuni, casa lui Raţiu a fost vandalizată de către extremiştii maghiari, acesta fiind nevoit să se refugieze la Sibiu. Conform mărturiilor, printre puţinele piese de mobilier care s-au păstrat se află şi masa de scris, care a ajuns în locuinţa de la Sibiu. În anul 1933, ca urmare a înfiinţării la Turda a unui Muzeu Memorial, fiica Dr-ului Ioan Raţiu, Felicia, a donat piesa instituţiei nou înfiinţate. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a dus la înstrăinarea şi chiar la pierderea unor obiecte din colecţie. Masa de scris, degradată, a fost regăsită într-unul dintre inventarele făcute de o comisie a Primăriei în anul 1940.

Masa de scris a Dr-ului Ioan Raţiu vă asteaptă să o descoperiţi la Muzeul de Istorie din Turda.

Masa de scris a Dr-ului Ioan Raţiu

Masa de scris a Dr-ului Ioan Raţiu


 
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti
 
Tag

Memorandum