Tendinte in .Ro


Oferte educationale atractive la Iasi la inceputul lunii iunie

Oferte educationale atractive la Iasi la inceputul lunii iunie

Timp de trei zile Dealul Copoului devine gazda celui mai amplu târg de educaţie al Iaşului. Iaşi Educational Trade Show – IETS aduce în capitala Moldovei cea mai variată ofertă de cursuri, burse, tabere, cărţi şi tehnologii specifice.

În perioada 1–3 iunie 2012, Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii “Alexandru I. Cuza” găzduieşte Expoziţia IETS care oferă un spațiu amplu pentru prezentarea ofertelor de educație, serviciilor, produselor și noilor tehnologii în domeniu, manualelor și cărților de literatură sau de specialitate. Secţiunea de Oferte în Educație întrunește instituțiile de învățământ și formare profesională din zona Moldovei și din țară. Printre expozanţi se numără cele cinci universităţi publice din Iaşi, cele mai reprezentative colegii precum si centre de formare profesională şi instituţii de învăţământ specializat care se află la prima prezenţă la un târg educaţional în Iaşi.

În Expoziția IETS Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași prezintă oferta de studii de licență pentru cele 15 facultăți, programele de studii de master, oportunitățile de studiu în străinătate în cele peste 260 de universități partenere și oferta de burse financiare. Absolvenții de liceu care vor să îmbrăţişeze o carieră în domeniul provocator al ingineriei și arhitecturii vor găsi în expoziție oferta celor 11 facultăți ale Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași, care au pregătit programe de studii pentru licență orientate pe cerința angajatorilor naționali și multinaționali folosind tehnici educaționale cât mai apropiate generațiilor care comunică la fel de comod în spațiul virtual cât și în cel real. Orele de aplicații se desfășoară în laboratoare cu dotări tehnice la nivel competitiv cu cele din universitățile europene avansate.

Vizitatorii vor cunoaște și opțiunile de studiu la cele patru facultăți ale Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” dar și ceea ce presupune formarea în domeniul Muzicii, Artelor Plastice, Decorative, Design și Teatru, la Universitatea de Arte “George Enescu” Iași. Singura universitate din țară care deține un Centru de Vizualizare Avansată 3D, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iași, va prezenta oferta pentru anul universitar 2012–2013 la cele patru facultăți, rezultate ale cercetărilor studenților, doctoranzilor și cadrelor didactice, medaliile și brevetele de invenție obținute de aceștia.

“Oferta educaţională se adresează elevilor buni şi foarte buni din învăţământul gimnazial, care îşi doresc o carieră militară. Participarea la IETS ne oferă prilejul de a deveni parteneri în activitatea de consiliere a elevilor din şcolile generale, în concordanţă cu aptitudinile şi rezultatele lor şcolare. Iaşi Educational Trade Show ne va permite să ne subliniem locul în galeria celor mai bune instituţii de învăţământ preuniversitar din Moldova şi din ţară”, susţin reprezentanţii Colegiul Militar Liceal “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, veniţi în premieră la Iaşi cu ocazia Expoziţiei IETS.

Tot în premieră la IETS va veni la Iaşi şi Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi. “Considerăm că oamenii trebuie să cunoască ceea ce le oferă piaţa educaţională românească, în primul rând să ştie că există performanţă şi implicare în multe instituţii din ţară, iar decizia pe care o vor lua referitor la viitorul lor să fie una în cunoştinţă de cauză. Aceste lucruri nu se pot realiza decât organizând astfel de evenimente”, sunt de părere reprezentanţii universităţii gălăţene.

Cea mai mare expoziţie de educaţie din Iaşi va fi completată de Secţiunea Târgul de Carte IETS care oferă studenţilor, elevilor şi locuitorilor Iașului posibilitatea de a avea acces la carte într-un cadru deosebit oferit de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. Printre expozanţi se numără şi Asociaţia Alternative Sociale care va oferi la IETS 1.000 de manuale de specialitate gratuit. De asemenea, ieşenii vor avea acces şi la un Târg de Oferte de Carieră care oferă viitorilor absolvenți ocazia de a se întâlni cu reprezentanţii unor companii de top, precum ELSACO sau McDonald’s. De asemenea, angajatorii au posibilitatea de a-și selecta angajații în cadrul acestui eveniment.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti