Tendinte in .Ro


Primul Oktoberfest a avut loc in 1810

Primul Oktoberfest a avut loc in 1810

Festivalul berii din Germania ţine în fiecare an câte 16 zile. Dacă sărbătoarea are loc în multe oraşe germane, fiind exportată şi în alte ţări ale lumii, inclusiv România, trebuie să ştiţi că ea este originară de fapt din oraşul bavarez Munchen (vezi harta Germaniei aici).

Oktoberfest este cel mai mare festival al berii din lume, oraşul Munchen fiind, în fiecare an, gazda a peste 6 milioane de băutori de bere din întreaga lume. De obicei, festivalul ţine până în prima duminică a lui octombrie, de unde şi numele. Istoria festivalului se leagă de numele regelui german Ludovic I care, in 12 octombrie 1810, şi-a invitat supuşii la celebrarea nunţii sale cu prinţesa Theresa în locul în care şi astăzi se desfăşoară festivalul, numit de localnici Theresienwiese, în traducere “câmpul Theresei”.

Aproximativ 7 milioane de litri de bere, de diverse tipuri, blondă, brună sau nefiltrată se vând în fiecare an în corturile special amenajate de municipalitate în apropierea centrului oraşului. Pe lângă nelipsita bere, turiştii se pot delecta şi cu mâncăruri tradiţionale precum cârnaţi (Wurst), viţei la proţap ori varză acră (Sauerkraut) şi pot fi serviţi de nemţoaice blonde în costume tradiţionale. Însă nu orice bere poate fi comercializată la Okberfest ci doar cea care ţine cont de legea purităţii berii, Reinheitsgebot, despre care găsiţi informaţii aici. Astfel, doar câţiva producători din apropierea oraşului se pot mândri că vând bere la eveniment. Intrarea la festival este liberă iar mesele pot fi ocupate de orice participant. În 2011, preţul mediu pentru un litru de bere a fost de aproape 9 euro.

În fiecare an, organizatorii se confruntă cu problema alcoolemiei crescute în rândul celor care petrec la Oktoberfest. Oamenii, în special cei mai tineri, nu ţin cont de faptul că berea de la festival are un conţinut mai mare de alcool, între 5,8% şi 6,3% faţă de berea germană din magazine sau din restaurante cu doar 5,2% conţinut de alcool. De aceea, sute de doctori şi voluntari ai Crucii Roşii asigură urgenţele medicale în zilele festivalului. Tot în primele rânduri în ceea ce priveşte interacţiunea cu clienţii sunt şi cele aproximativ 1.600 de chelneriţe angajate anual pentru buna desfăşurare a festivalului, numărul total de oameni care lucrează pentru voia bună a participanţilor la Oktoberfest fiind de aproximativ 12.000.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti