Tendinte in .Ro


Noi reguli de circulatie pe autostrazi in Austria

Noi reguli de circulatie pe autostrazi in Austria

Spre norocul soferilor care circula pe autostrazile din Austria, fie ei cetateni austrieci sau straini care tranziteaza tara lor, printre acestia din urma gasindu-ne bineinteles si noi, romanii, autoritatile rutiere austriece au exagerat cu nivelul de calitate pe care il ofera autostrazile din aceasta tara, atat in ceea ce priveste calea de rulare cat si facilitatile disponibile de-a lungul lor si semnalizarile existente. Vorbim bineinteles de autostrazile in stare de functionare pentru ca nu este deloc iesit din comun ca bucatile aflate in lucru pentru reparatii sau imbunatatiri sa va intampine cu limitari de viteza aproape la fel de exagerate dar in sensul celalalt, reduse pana la 60 de kilometri pe ora in conditiile in care nu veti vedea pe nimeni la lucru sau cate doua benzi alaturate pe deplin libere si care cer o limita de viteza mai mare.

Aceleasi autoritati au condus in ultima perioada la schimbarea catorva reguli de circulatie pe autostrazile din Austria, penalizarile pentru nerespectarea acestora fiind la randul lor exagerari la adresa buzunarelor soferilor. Sa vedem insa noile reguli si apoi cuantumul amenzilor.

Iata in primul rand situatiile derivate din accidente de circulatie sau incidente care duc la congestionarea traficului pe autostrada. Stiti deja ca banda de urgenta, situata intotdeauna in partea dreapta a autostrazii, este destinata stationarii autovehiculelor doar in cazuri justificate si circulatiei exclusive a autovehiculelor care se deplaseaza la interventii sau in misiuni cu caracter de urgenta, fiind de cele mai multe ori singura posibilitate pentru acestea pentru a ajunge la locul ce necesita prezenta lor. Noile reguli din Austria cer ca spatiul liber obligatoriu a fi lasat masinilor de interventie este pe mijlocul autostrazii si nu pe banda de urgenta, masinile oprite in trafic fiind obligate sa stationeze pe marginile autostrazii pana la reluarea circulatiei. Respectarea acestei reguli este din fericire la indemana, un sofer care nu stie aceasta regula dar care ajunge sa se gaseasca intr-o astfel de situatie fiind intotdeauna tentat sa urmeze exemplul celorlalti soferi. Ignoranta se pedepseste cu o amenda drastica, fiti atenti, 2.180 de euro! O amenda care nu prea poate fi evitata din momentul in care se formeaza coloanele de masini pe marginile autostrazii si in care soferul neatent nu mai poate intra, urmand a fi gasit in pozitia neregulamentara de autovehiculele de interventie venite la fata locului. Aceeasi situatie si pentru cei care vor vrea sa profite de culoarul facut pe mijlocul autostrazii si care la un moment dat sigur se blocheaza atat din fata de catre masinile implicate in incidentul rutier care a blocat circulatie cat si din spate de masinile politiei, salvarii ori pompierilor.

O alta regula nou introdusa este cea a protejarii mediului. Obisnuiti sa poata circula cu pana la 130 de kilometri pe ora viteza legala pe autostrazile din Austria, soferii pot fi tentati sa ignore avertismentele de reducere a vitezei dublate de fatidicele litere IG-L. Senzori montati de-a lungul autostrazilor masoara permanent nivelul de poluare pe fiecare segment de autostrada iar depasirea celui admis poate determina activarea automata a unor masuri corective. Astfel, pe panourile electronice amplasate deasupra caii de rulare poate aparea o noua limita de viteza pe autostrada, cea mai comuna fiind cea de 100 de kilometri pe ora, dublate de insemnele IG-L care vin de la Immissionsschutzgesetz-Luft si care inseamna Punct de control al poluarii aerului. Nerespectarea noii limite de viteza se sanctioneaza cu amenda pentru contraventia nerespectarii mediului inconjurator iar valoarea amenzii este din nou de 2.180 de euro.

Si nu uitati niciodata sa achizitionati vigneta necesara circulatiei pe drumurile publice din Austria. Sistemul va detecteaza in trafic cu ajutorul camerelor speciale si este de asemenea capabil sa detecteze pe ce sector de drum va aflati, asa incat cele mai apropiate echipaje de politie sa va faca cu mana pentru a trage pe dreapta sau pentru a va bate in geam daca sunteti stationat intr-o parcare amenajata. Amenda se plateste pe loc, cu cardul, situandu-se la valoarea de 120 de euro, mult peste cei 8,5 euro cat costa taxa de drum pentru 10 zile, 24,8 euro pentru 2 luni sau 82,7 euro pentru vigneta valabila 12 luni.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti
 
Tag

Reguli de circulatie