Tendinte in .Ro


Singuraticul George este ultimul exemplar dintr-o subspecie de testoase

Singuraticul George este ultimul exemplar dintr-o subspecie de testoase

Mai cunoscut dupa numele englezesc ori spaniol, respectiv Lonesome George si Solitario Jorge, Singuraticul George este considerat de catre cercetatori drept cea mai rara creatura vie de pe acest Pamant. Motivul este unul simplu: este ultimul exemplar al unei subspecii de testoase de Galapagos, mai exact subspecia Chelonoidis nigra abingdoni, localizata pe insula Pinta din Galapagos. Aceasta trasatura i-a atras un imens capital de popularitate si a devenit simbolul eforturilor de conservare a speciilor, indeosebi a celor din arhipeleagul Galapagos.

Subspecia de broasca testoasa al carei unic reprezentant este astazi Singuraticul George a fost descoperita in decembrie 1971 de catre un cercetator maghiar insa populatia de testoase era deja pe cale de disparitie, in principal din cauza devastarii vegetatiei insulei Pinta de catre caprele aduse aici anterior de oameni pentru a se dezvolta in salbaticie, acestea neavand dusmani naturali pe aceasta insula. Intre timp caprele au fost exterminate iar vegetatia a inceput sa se refaca, testoasele acestei subspecii au ramas insa intr-un singur exemplar.

Dar desi George are aproape 100 de ani, starea lui de sanatate este buna, el traind acum sub atenta supraveghere la statia de cercetare Charles Darwin din cadrul Parcului National Galapagos. Cercetatorii si-ar dori sa ii gaseasca o partenera cu care sa se imperecheze si sa salveze subspecia de aceea s-a fixat o recompensa de 10.000 dolari celui care va gasi un exemplar de femela din aceeasi subspecie. Sansele sunt insa mici si la moartea Singuraticului George, subspecia va fi declarata in mod oficial disparuta.

Actualizare: Edwin Naula, directorul parcului national a anuntat in ziua de 24 iunie 2012, decesul lui George, gasit mort de catre ingrijitorul sau. Necropsia efectuata a confirmat ca batranetea a fost cauza mortii sale. Singuraticul George a fost imbalsamat pentru a fi expus in cadrul muzeului parcului.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti
 
Tag

Broasca testoasa