Tendinte in .Ro


Primul telescop astronomic a fost creat de catre Galileo Galilei in 1609

Primul telescop astronomic a fost creat de catre Galileo Galilei in 1609

Dorinta oamenilor de a cerceta necunoscutul sau de a supraveghea de la distanta a existat din totdeauna. Nu a fost insa posibila decat din momentul aparitiei lentilelor si constientizarii multiplelor modalitati de utilizare a acestora. Daca primele “pietre de lectura” au aparut in secolul al XI-lea iar “besicles” – lentile pentru corectarea vederii au aparut in anii 1300, abia la inceputul anilor 1600 s-au facut progrese remarcabile in domeniul opticii.

Pionierii au fost danezii Hans Lippershey si Zacharias Janssen precum si olandezul Jacob Metius care aproape concomitent au realizat primele lentile si telescoape in anii 1607-1608. Instrumentele lor erau insa rudimentare iar factorul de marire aproape inexistent. Galileo Galilei a fost cel care, vazand schitele realizate de cei trei, le-a imbunatatit si a realizat primul telescop utilizabil pentru observarea la distanta, in 1609. Cu acesta Galileo Galilei a observat pentru prima oara Luna, vazand-o de 30 de ori mai mare decat cu ochiul liber, iar cu variantele imbunatatite ale instrumentului Galileo a descoperit fazele planetei Venus si cei 4 sateliti ai lui Jupiter. Pentru contributia sa la cunoasterea astrilor ceresti Galileo Galilei a fost denumit si “parintele astronomiei observationale moderne”.

Ca urmare a observatiilor astronomice efectuate de-a lungul timpului, a sustinut teoria heliocentrismului conform careia Soarele este centrul sistemului solar, emisa initial de Nicolaus Copernicus, insa Galilei a fost denuntat inchizitiei si fortat sa renunte la convingerile sale pentru a nu fi acuzat si judecat. Pentru o perioada de timp omul de stiinta s-a conformat insa in 1632 si-a publicat teoria, fapt ce l-a dus la arestare si judecare pentru erezie, petrecandu-si apoi tot restul vietii in arest la domiciliu.
 
 
Stiati ca Nicolaus Copernicus a trebuit sa ascunda 31 de ani ideea miscarii planetelor in jurul soarelui? Urmati acest link pentru a afla mai multe detalii.
Vezi si o imagine de mai mari dimensiuni a telescopului Hubble precum si informatii suplimentare despre acest telescop.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti
 
Tag

Telescop astronomic