Tendinte in .Ro


Cel mai greu obiect din lume tractat de o masina

Cel mai greu obiect din lume tractat de o masina

Cand vine vorba de tractari auto parca nimic nu este imposibil, nu-i asa? Dincolo de necazurile care ne fac sa apelam la astfel de servicii pentru a ne transporta automobilul avariat de la locul incidentului catre casa ori catre cel mai apropiat service, exista totusi si intamplarile de pe tot mapamondul care ne fac sa intoarcem capul si sa privim admirativi catre vreo performanta iesita din comun. Asa cum s-a intamplat nu de mult, in 22 august 2013, cand intamplarea a facut ca reprezentantii unei marci de automobile sa auda ca in tara lor a poposit, de aceasta data mai putin intamplator, una dintre cele mai mari aeronave de tip cargo din lume. Aceasta sosita bineinteles cu treaba dar a carei prezenta a fost semnalata in presa scrisa din Emiratele Arabe Unite caci acolo s-a petrecut evenimentul.

Iar cei carora le-a venit ideea sa-si incerce puterile de sub capota cu ditamai avionul (vezi si care este cel mai mare avion din lume) au fost reprezentantii marcii Nissan care au percutat imediat si au pus la cale o intalnire intre un Nissan Patrol care era la dispozitia lor si avionul Ilyushin IL-76 care oricum stationa pe aeroportul din Sharjah, al treilea cel mai mare si mai populat oras din Emiratele Arabe Unite. Facand mentiunea ca Nissan Patrol-ul pus la incercare nu era o masina specializata in operatiuni de tractari auto si nici “preparata” pentru evenimente speciale ci o masina de serie scoasa din show-room-ul Nissan din oras si adusa pe pista aeroportului.

Cateva cuvinte si despre Ilyushin IL-76 ca sa reliefam si greutatea incercarii: modelul de avion Ilyushin Il-76, botezat de catre militarii NATO si Candid, este unul dintre cele mai mari aeronave din lume, destinat unor misiuni extreme: transportul de echipamente avand dimensiuni si greutati foarte mari in zone izolate (de exemplu turbine pentru hidrocentrale, tancuri militare, etc), realimentarea cu combustibil a altor avioane, de regula militare, evacuarea populatiei civile din zone afectate de calamitati naturale sau razboaie ori transportul de ajutoare umanitare si stingerea de incendii, una dintre calitatile sale fiind capacitatea de a ateriza si decola pe piste neasfaltate sau pe zone plate acoperite cu pamant, o alta fiind capacitatea de a ateriza pe piste lungi de doar 450 de metri(!).

Greutatea avionului aflat pe aeroportul din Sharjah: 170 de tone. Cu toate acestea, Nissan Patrol-ul de doar 2,7 tone a reusit sa urneasca avionul din loc, deplasarea lui pe pista fiind apoi mult mai facila, gratie motorului de 5,6 litri si 32 de valve V8 capabil sa genereze 400 de cai-putere. O performanta superioara celei inregistrate anterior, in anul 2006 cand un Volkswagen Touareg R50 TDI reusise sa tracteze un avion Boeing 747-400 care cantarea 155 de tone.

 

(Vezi si care este cel mai mare aeroport din lume)
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti