Tendinte in .Ro


In Turul Frantei din 1903 ciclistii au concurat si noaptea

In Turul Frantei din 1903 ciclistii au concurat si noaptea

Turul Frantei din 1903 a fost si prima editie a competitiei cicliste, drept pentru care problemele inerente de organizare s-au facut resimtite in desfasurarea cursei. Competitia a masurat 2.428 kilometri impartiti in doar 6 etape, lungimile acestora variind intre 268 si 471 kilometri, distante imense raportate la calitatea bicicletelor si infrastructura existenta. Concurentii nu erau insa obligati sa participe la toate cele 6 etape desi doar cei care le duceau la capat pe toate puteau spera la trofeul oferit de organizatori. 60 de ciclisti au participat la cursa, toti profesionisti si semi-profesionisti, dintre care 49 de francezi, 4 belgieni, 4 elvetieni, 2 germani si un italian. 21 dintre ei erau sponsorizati de producatori de biciclete in timp ce 39 au intrat in cursa pe cont propriu.

Prima etapa, de 471 kilometri, intre Paris si Lyon, a inceput la ora 15:16 si s-a terminat abia a doua zi dimineata in jurul orei 9 cand primii ciclisti au ajuns la Lyon dupa ce au pedalat aproape intreaga noapte. Pauzele erau permise iar biciclistii se puteau odihni pe marginea drumului pana isi recapatau fortele, atat noaptea cat si ziua. De asemenea intre etape au existat pauze de 1-4 zile pentru recuperare. A doua etapa intre Lyon si Marseille a masurat 374 kilometri si a fost si singura care a avut un traseu montan. Marseille – Toulouse (423 km), Toulose – Bordeaux (268 km) si Bordeaux – Nantes (425 km) au fost alte etape desfasurate cat a fost ziua de lunga, ciclistii reusind sa treaca linia de final a fiecarei etape inainte de caderea noptii.

Ultima etapa insa, intre Nantes si Paris, masurand 471 kilometri, a avut startul la ora 21 pentru ca ciclistii sa ajunga din nou la Paris in dupa-amiaza zilei urmatoare. Unul dintre concurenti, Emile Georget, aflat la un moment dat pe locul al doilea in clasament, a avut ghinionul a doua pene si opririle cumulate cu oboseala l-au facut sa adoarma pe iarba de langa traseu, pierzand sansa sa il ajunga din urma pe cel care a si castigat Turul Frantei din 1903, francezul Maurice Garin.
 

Stiati ca..

Service Autorizat Apple | Service Mac Bucuresti | Service iPad Bucuresti | Service Autorizat iPhone | Service iPod Bucuresti | Service Apple Bucuresti
 
Tag

Turul Frantei